In vizor

Copac plantat la Castelul Săvârșin în memoria Suveranului Pontif

Familia Regală a plantat sâmbătă, la Castelul Săvârșin, un copac în memoria Papei Francisc.

”Astăzi, în ziua funeraliilor Papei Francisc, desfășurate în Cetatea Vatican și la Roma, la Castelul Săvârșin a fost plantat un copac în memoria Sfântului Părinte, de către Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia și Principesa Maria”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Familiei Regale.

Din partea Bisericii Catolice, a fost prezent Fratele Ștefan, călugăr franciscan al Ordinului Minoriților, de la Parohia Catedralei Romano-Catolice din Arad, cu hramul Sfântul Anton de Padova.

Majestatea Sa a plantat pe aleea dinspre lacul Parcului Regal un arțar norvegian Globular (Acer Platanoides globosum), precizează sursa citată.