Eveniment

A murit Horia Moculescu

Compozitorul Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani, au confirmat surse medicale pentru News.ro.

Horia Moculescu era internat, în stare gravă, la Institutul ”Matei Balş”, el aflându-se în secţia de ATI.

În vara acestui an, el a apărut într-un scaun cu rotile, vizibil slăbit. Ulterior, el declara că acela nu este un scaun cu rotile, ci unul de birou, care are roţi, dar recunoştea că urmează de mai mulţi ani un tratament şi că starea sa de sănătate nu era una bună.

Horia Moculescu (n. 18 martie 1937, Râmnicu Vâlcea, România) era un pianist, interpret vocal, compozitor, mediator și creator de programe TV din România.

Din partea mamei (Nidia Copetti), Moculescu era de origine italiană, iar din partea tatălui (Nicolae Moculescu, fost ofițer în armata română interbelică) era de origine română. Talent muzical precoce, învață autodidact acordeonul la vârsta de șase ani. Rămâne orfan de mamă în anul 1948.

Urmează cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (azi Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), pe care le absolvă în anul 1954. Aici se remarcă prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică ușoară la pian și la acordeon. Din cauza așa-zisei „origini sociale nesănătoase” din timpul regimului comunist, nu a fost admis la Conservatorul din București. Se înscrie la Facultatea de Mine din Petroșani, unde își pune în evidență talentul de interpret muzical în cadrul orchestrei facultății.

În continuare, se dedică exclusiv muzicii, activând ca pianist în localuri de bun renume din București și de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă începe să compună melodii de muzică ușoară. Piesa lui de debut a fost De-ai fi tu salcie la mal.

A fost căsătorit de patru ori și a avut 2 copii: Ion Horia, cu penultima soție Ana-Maria (Ionuț, n. 1977 la București – d. 2008 la Berlin, la vârsta de 31 de ani) și Nidia, cu ultima soție Mariana (n. 1990 la București).