Din oras

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu

In anul 2025 au fost executate, de către ISU Arad,  874 instruiri în domeniul situațiilor de urgență, dintre care 368 la operatori economici, 421 la instituții și 33 la nivelul localităților.

Pe linia controlului au fost efectuate 879 controale, vizând 18 obiective de investiții, 421 operatori economici, 368 instituții, 4 construcții și amenajări hidrotehnice, 33 localități, 33 servicii voluntare pentru situații de urgență și 2 servicii private. În urma acestor acțiuni au fost constatate 2.787 deficiențe privind securitatea la incendiu.

Pentru neregulile identificate au fost aplicate 2.787 sancțiuni, constând în 2.562 avertismente și 225 amenzi, în cuantum total de 1.533.000 lei.
În urma solicitărilor primite, au fost acordate 1.293 asistențe tehnice de specialitate, dintre care 339 pe segmentul avizare-autorizare, 869 pe prevenirea incendiilor și 85 pe prevenirea dezastrelor. Totodată, au fost soluționate 25 petiții, toate în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Exit mobile version