
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La datele de 16.06.2025, 17.06.2025, 18.06.2025 și 19.06.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a încheiat patru acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații H.C., I.M.D., T.V.C. și C.A.D.
În fapt, s-a stabilit că inculpatul T.V.C. a primit o sumă de bani de la inculpații C.A.D. și H.C., sumă pe care a remis-o inculpatului I.M.D., care a înmânat la rândul său banii inculpatului B.P. (cu care s-a încheiat anterior un alt acord de recunoaștere a vinovăției), pentru ca acesta din urmă să ofere suma și să intervină pe lângă un polițist din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Arad, în vederea facilitării promovării probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere auto de către inculpata C.A.D., probă practică ce s-a desfășurat în data de 08.08.2024.
În cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.
Facem precizarea că încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.