Un accident rutier a avut loc între localitățile Satu Mare si Periam. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului…
Restricțiile de circulație instituite pe strada Făt- Frumos se mențin până în data de 4.04.2025. Mai exact este vorba despre tronsonul cuprins…
Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, împreună cu cei ai Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile…
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o serie de acțiuni de control de verificare a prevederilor legale la prestarea…
Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a încheiat miercuri, un protocol de…
Consiliul Județean Arad a aprobat astăzi bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane de lei. Și în acest an,…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L.M.T., acuzat de…
O bucată de teren situată în proximitatea Pieței Ócska ar urma să fie amenajată ca parcare. „Suntem la Ócska. Aici a fost…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă…
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, anunță că un medic veterinar din Arad, angajat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța…
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit, în decursul anului 2024, la 67.070 de cazuri. Conform raportului întocmit de…
Drumarii au intervenit astăzi pentru eliberarea carosabilului pe DN 79 Arad – Chișineu Criș, în urma vântului puternic. Au existat blocaje de circulație…
Al doilea convoi agabaritic care transportă un generator pe traseul Nădlac DN 7 – DN 7G – A1 Arad – DJ 691…
Dascălii de la Şcoala gimnazială din comuna Ususău poartă aceeaşi uniformă ca elevii, toate fiind făcute pe comandă, pentru ca nimeni să…
Începând cu ora 14:45, echipajele de intervenție au acționat pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă pe strada Blanduziei, blocând temporar…