
Biroul de evidență a populației al Primăriei Arad funcționează, luni, cu ajutorul unui generator, pentru că alimentarea cu energie electrică în Agora Mall, afectat de incendiul de sâmbătă, nu a fost deocamdată reluată, însă autoritățile precizează că toate cererile de documente sunt rezolvate.
După izbucnirea incendiului, Primăria a trimis oameni ca să evacueze Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP), pentru a nu fi distruse documentele și echipamentele.
‘Duminică, biroul a fost reamenajat pentru ca activitatea să poată fi reluată de luni dimineață în condiții normale. Chiar dacă nu am fost realimentați cu energie electrică, avem în funcțiune un generator, astfel că activitatea se desfășoară normal’, a precizat, la solicitarea AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.
Conform sursei citate, toate solicitările de documente vor fi rezolvate.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad au precizat, la solicitarea AGERPRES, că în cursul zilei de luni se va întruni o comisie care va stabili cauzele producerii incendiului.
Conform sursei citate, focul a fost stins sâmbătă seară, dar peste noapte a rămas un echipaj de pompieri la fața locului pentru a se asigura că nu reizbucnesc focare.
Reprezentanții mall-ului au transmis un mesaj pe o rețea socială, în care arată că incendiul a izbucnit accidental.
‘Menționăm că incendiul a izbucnit în curtea mall-ului și s-a extins ulterior la clădire, afectând o parte a fațadei și acoperișului. Interiorul centrului comercial nu a fost afectat. Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autorități, incendiul ar fi fost provocat accidental, iar din datele de până acum reiese că acesta nu a fost generat de activitatea desfășurată în cadrul centrului comercial. În perioada imediat următoare, vom derula o evaluare completă a daunelor, urmând ca, pe baza rezultatelor, să fie implementate toate măsurile legale și tehnice necesare pentru a preveni astfel de situații în viitor. Agora Arad își continuă angajamentul de a finaliza în condiții de maximă siguranță lucrările de modernizare, pentru a oferi comunității arădene un spațiu comercial modern, sigur și prietenos’, se arată în mesaj.
Un incendiu a afectat, sâmbătă, mall-ul Agora Arad, aflat în curs de modernizare, care urma să fie inaugurat la finalul lunii mai. Focul a ars aproximativ 500 de metri pătrați din fațada clădirii și din acoperiș, dar și deșeuri din apropiere pe o suprafață de 200 de metri pătrați.
ISU Arad informase că focul a izbucnit la deșeuri aflate în curtea complexului comercial și s-au extins la clădire. Au acționat echipaje de pompieri locale, dar și din Timiș și orașul Ineu, iar din cauza fumului dens degajat a fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă.
Agora Mall este în reabilitare de mai multe luni, după ce investitorii au preluat complexul numit înainte Galleria Mall, dar care era închis de mai mulți ani.
Galleria Mall Arad a fost inaugurat în 2011, după o investiție de aproximativ 70 milioane de euro, dar după câțiva ani a intrat în declin, astfel că în 2017 majoritatea magazinelor din centrul comercial erau închise. Aici au mai funcționat doar SPCLEP al Primăriei și câteva birouri private de copiat acte.