Doi şoferi au sfârşit tragic joi dimineaţa, după un impact puternic între un camion şi o autobasculantă, pe DN 7 Deva – Arad,…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că este „activitate susținută” în mai multe puncte ale șantierului drumului de legătură…
Polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat un bărbat de 27 de ani, din Căpâlnaș, în timp ce conducea un autoturism în municipiu….
Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, împreună cu cei ai Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile…
Unul dintre cei mai mari fermieri din țară, Dimitrie Muscă, afirmă că autoritățile trebuie să suspende importurile de lapte și produse din…
Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a încheiat miercuri, un protocol de…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L.M.T., acuzat de…
La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări față de 1 inculpat în vârstă de 43 de ani cu…
O bucată de teren situată în proximitatea Pieței Ócska ar urma să fie amenajată ca parcare. „Suntem la Ócska. Aici a fost…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă…
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, anunță că un medic veterinar din Arad, angajat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța…
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit, în decursul anului 2024, la 67.070 de cazuri. Conform raportului întocmit de…
Dascălii de la Şcoala gimnazială din comuna Ususău poartă aceeaşi uniformă ca elevii, toate fiind făcute pe comandă, pentru ca nimeni să…
Așa-numita „taxă pe paragină” a fost introdusă în 2019, iar de atunci anual au fost sancționați sute de proprietari care nu și-au…
Parcul Regal Săvârșin va traversa, în lunile martie și aprilie, un amplu proces de reparații, plantări de arbori și de arbuști, însămânțări…