Unul dintre cei vizaţi de DIICOT în dosarul de trădare de ţară este generalul maior (r) Radu Theodoru în vârstă de 101…
Un șofer de camion din Ghioroc, județul Arad, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat…
Potrivit lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, este o mobilizare generală pe șantierul podului feroviar peste Mureș, construit din fonduri europene…
Peste 100 de kilograme de medicamente expirate, considerate deşeuri periculoase, au fost predate voluntar de arădeni la punctul de colectare deschis anul…
Procurorii DIICOT au reținut joi șase persoane acuzate de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare. În dosar este…
Consiliul Local Municipal a aprobat, în utlima ședință ordinară, componența Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Arad și a regulamentului de…
Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, cea care este intermediar între primării și Compania de Transport Public Arad, a anunțat Consiliul…
Organele de cercetare au descins miercuri la Primăria Lipova, într-o anchetă ce vizează o posibilă finanțare ilegală a echipei de fotbal Șoimii Lipova….
Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier, E-sigur, este implementat și în județul Arad . Începând cu data de 1 martie 2025,…
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a finalizat cercetările, fiind dispusă trimiterea în judecată a unui inculpat…
Casa Județeană de Pensii anunță că prima serie de bilete de tratament balnear din acest an începe în 7 martie 2025. Județului…
Începând cu data de 1 martie 2025, pe șoselele din județul Arad, unde s-au înregistrat accidente grave, traficul va fi supravegheat prin…
Localnicii din Seleuș vor renunța la sobele cu lemne sau cărbuni și se vor racorda la o centrală termică care folosește biogaz…
Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că polițiștii au depistat, în trafic, doi șoferi care conduceau sub influența alcoolului. „La data de…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu poate semna contractul cu asocierea dintre o firmă orădeană și una ucraineană care a…