
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, la începutul ședinței de Guvern, că statul olandez își asumă întreaga responsabilitate pentru furtul obiectelor dacice de la Muzeul Drents din Assen și a menționat despre posibilitatea unei recompense pentru identificarea hoților.
“La fel ca toți românii, sunt revoltate că obiecte inestimabile din tezaurul României au fost furate dintr-un muzeu din Olanda unde nu existau agenți de pază. Sunt convins că nu putem accepta așa ceva. Dacă un asemenea incident ar fi avut loc în România, am fi fost cu toții afectați, atât românii, cât și România, inclusiv statul român. Îi cer ministrului Justiției să colaboreze cu cei mai buni experți pentru a analiza contractul cu muzeul olandez și să solicităm daune fără precedent. Am transmis un mesaj ferm autorităților olandeze că, pentru noi, este esențial ca ancheta să conducă la prinderea hoților și la recuperarea integrală a comorilor dacice”, a spus Ciolacu.
Premierul a adăugat că “statul olandez are toată răspunderea acestei situații”.
“Vrem și putem ajuta cu investigatori români, Ministerul de Interne și domnul ministru Predoiu sunt pregătiți. Îi solicit ministrului culturii să ia măsuri ferme, inclusiv demiteri dacă este necesar, în cadrul instituțiilor responsabile de acest contract. Cred că opinia publică are tot dreptul să aștepte asemenea acțiuni într-un caz de o asemenea gravitate”, a explicat prim-ministrul.
Ciolacu a menționat că va avea la dispoziție și un raport al Corpului de Control referitor la avizele acordate anul trecut la Ministerul Culturii pentru exportul tezaurului dacic.
“Le voi înainta procurorilor pentru ca cei vinovați să răspundă. Aștept și un set de măsuri pentru viitor pentru a proteja bunurile din patrimoniul național. Obiecte atât de valoroase nu pot fi scoase din țară oricând dorește un muzeu sau un ministru. Sper ca aceste comori naționale să fie recuperate; de aceea, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a crește șansele de a le găsi”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, în funcție de colaborarea cu autoritățile olandeze, Ciolacu a afirmat că “nu exclud să apelăm la firme internaționale specializate în recuperarea obiectelor de artă furate și nici să anunțăm o recompensă pe măsura valorii uriașe pe care aceste obiecte o au pentru poporul român și identitatea noastră națională”.