
Evenimentul se va desfășura în sala festivă din Complex M al UAV, în 7 martie, de la orele 11.00.
Dezbaterea face parte din programul „UniPE – Parlamentul European în dialog cu studenții”, prin care Biroul Parlamentului European dorește să aducă teme europene de interes în atenția tinerilor, în special a studenților.
Înscrierile se pot face accesând linkul https://forms.gle/MSCyCw1eS5YhUGBJA.
Invitați: conf.univ.dr. Teodor Florin Cilan – rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Răzvan Szabo – Biroul de Legătură al Parlamentului European în România; Nicolae Ștefănuță – vicepreședinte al Parlamentului European, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană; Gheorghe Falcă – membru al Parlamentului European, Grupul Partidului Popular European
Moderator: Matei Vrabie – Program Manager Funky Citizens.
Toți participanții la eveniment vor primi ulterior diplome din partea organizatorilor (după ce se vor înscrie și pe platform ).