In vizor

Drum asfaltat doar pe o treime din cauză că depinde de trei primării; localnicii ocolesc 22 de kilometri

Un drum din județul Arad care ar trebui asfaltat de trei primării, și care ar reduce semnificativ distanța dintre orașul Sebiș și satul Răpsig, a fost realizat doar pe o treime din lungime, localnicii fiind nevoiți să facă un ocol de 22 de kilometri către școli sau locuri de muncă.

Primăria orașului Sebiș a finalizat, zilele trecute, un segment de 2,8 kilometri din drumul către satul Răpsig, care are o lungime totală de aproximativ opt kilometri. Este porțiunea care se află pe propriul teritoriu administrativ.

Segmentul făcut de Primăria Sebiş

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES


Lucrările au costat 3,6 milioane de lei, însă asfaltul se oprește la limita administrativă a comunei Bârsa, de unde drumul nu a văzut niciodată asfaltul și este plin de gropi.

”Este un drum așteptat de decenii, dar nu a fost o prioritate ca acum, când frecvența trenurilor a scăzut în ultimii ani, iar la Sebiș vin la școală mulți copii, în timp ce părinții lor vin aici la muncă. Ce ține de orașul nostru am realizat, dar nu sunt prea optimist că asfaltul va fi turnat până la Răpsig prea curând, pentru că celelalte două primării nici nu au făcut licitația pentru lucrări”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul orașului Sebiș, Cristian Feieș.

Primăria Bârsa nu are niciun leu alocat în acest an pentru cei 2,8 kilometri pe care ar trebui să îi asfalteze, dar nici a treia primărie implicată, cea de la Bocsig, nu stă mai bine.

”Știm că modernizarea drumului este așteptată de oameni, însă nu avem în buget prevăzuți bani pentru lucrări. Am primit recent de la Consiliul Județean 50.000 de lei pentru actualizarea proiectului tehnic, iar după ce terminăm această procedură, putem doar să sperăm că primim bani și pentru execuție. Cel mai probabil, ne vom asfalta segmentul abia anul viitor pentru că, dacă primim anul acesta bani, e nevoie să facem și licitația”, a spus primărița din Bârsa, Elena Toma.

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES


În ceea ce privește comuna Bocsig, care are peste 3.000 de locuitori și unde practic se află satul Răpsig – cel mai mare beneficiar de pe urma asfaltării drumului spre Sebiș, administrația locală are doar un milion de lei primiți de la Consiliul Județean pentru a începe lucrările.

”Cu acești bani organizăm licitația în acest an și începem lucrările, dar suma nu va ajunge și vor trebui alocate fonduri și anul viitor. În cel mai fericit caz, anul viitor am finaliza segmentul nostru, care e de circa 2,5 kilometri”, a declarat primărița din Bocsig, Teodora Abrudean.

Capătul dintre Răpsig

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES


În prezent, între Sebiș și Răpsig se poate ajunge cu mașina doar printr-un ocol pe DN 79A, distanța fiind de 22 de kilometri, față de opt kilometri cât are drumul ce așteaptă să fie asfaltat și care ajunge până aproape de intrarea în oraș. AGERPRES

Exit mobile version