Culesul prunelor s-a încheiat în satul arădean Turnu, iar de câteva zile, pe multe ulițe, aerul este îmbătat de mirosul dulce-acrișor al magiunului care fierbe la foc mic.
De câțiva ani, localnicii au reînviat tradiția preparării acestei delicatese, transformând munca într-o adevărată sărbătoare a comunității.
Un astfel de loc este casa lui Toth Piri, o gospodină care a transformat prepararea magiunului într-un eveniment comunitar. Membrii familiei, dar și localnici, se adună la casa tradițională pe care a amenajat-o ca pe un muzeu pentru a ajuta la culesul fructelor. Când livada din spatele casei a fost isprăvită, fructele sunt spălate și sâmburii scoși.
‘Punem cazanul pe foc și așezăm în el prunele spălate, iar fierberea are loc aproximativ opt ore, la foc potrivit, timp în care se învârte permanent lingura din lemn. În funcție de cât de zemoase sunt prunele, fierberea poate dura și 15 ore’, a declarat, pentru AGERPRES, Tanti Piri, care conduce Asociația ‘Pro-Pir-Kult’ din Turnu.
Secretul unui magiun reușit stă în consistență: pasta este gata atunci când nu se mai dezlipește de lingura de lemn întoarsă.
‘Să stai în fața cazanului și să învârți lingura atâtea ore nu e treabă ușoară, dar facem asta cu rândul. Efortul merită, la final avem o pastă groasă, dulce-acrișoară, care este excelentă în prăjituri, gogoși, langoși sau chiar întinsă pe pâine’, adaugă ea.
Un element esențial al acestei rețete tradiționale este lipsa totală a zahărului, ceea ce face ca magiunul să fie un produs natural și sănătos.
‘Poate fi consumat fără probleme chiar și de către persoanele cu diabet’, dă asigurări Tanti Piri.
Pentru fierbere, gospodina folosește un cazan special din cupru, un accesoriu prețios pe care nu mulți localnici îl dețin. Din această cauză, el se împrumută de la o familie la alta, ajutând la păstrarea tradiției.
Odată fiert, magiunul este pus în borcane de sticlă, iar Tanti Piri respectă un alt obicei străvechi: sterilizarea acestora cu ajutorul razelor soarelui.
‘Le ținem toată ziua în razele ultra-violete’, explică ea.
Zeci de borcane pline sunt așezate apoi ‘în pat cald’, acoperite cu pături sau o plapumă pentru o răcire lentă a conținutului, care asigură conservarea de durată.
‘Magiunul nostru ține ani de zile, păstrat în cămări răcoroase, am avut și de zece ani și nu era stricat, doar că se mai îngroașă cu trecerea timpului’, spune Tanti Piri.
În timp ce femeile se ocupă de magiun, soții se asigură că nicio parte din recoltă nu se pierde. Soțul Tantei Piri, Andrei Toth, fierbe în paralel țuică, o altă băutură tradițională, pentru a împăca gusturile tuturor.
‘Avem o livadă de 40 de pruni și facem atât magiun, cât și răchie de prune’, spune gospodarul.
Familia Toth a transformat casa moștenită într-un adevărat muzeu al satului, adunând sute de obiecte vechi și porturi populare specifice comunităților care au trăit și trăiesc în armonie în Turnu: români, maghiari, sârbi și romi.
‘M-am născut și am crescut în Turnu și chiar dacă am fost plecată o vreme, rădăcinile m-au tras înapoi. Am amenajat această casă moștenită, care reprezintă acum satul nostru cu tot ce are el. Aici au trăit și trăiesc români, maghiari, sârbi și romi, iar o cameră am amenajat-o cu porturile specifice acestor naționalități. Noi am avut mereu respect unii față de alții. Indiferent de confesiune, de limba vorbită, trăim într-o armonie perfectă’, spune tanti Piri.
Mii de vizitatori, de la turiști și școlari, până la politicieni și oameni importanți, le-au trecut pragul în ultimii ani.
‘Vin turiști și din Ungaria, vin copii cu școlile, de la universități. Mii de oameni ne-au trecut pragul și mărturie stau cărțile de oaspeți semnate, că avem deja mai multe pline cu mesaje. Primim cu drag orice vizitator, că ne place să împărtășim tradițiile, să le spunem cum se trăia odinioară și ce obiceiuri mai păstrăm în zilele noastre’, explică Andrei Toth.
Pozsar Viorica, reprezentanta Asociației Județene a Gospodarilor Maghiari din Arad, consideră că prepararea magiunului ‘este o ocazie și pentru a se aduna la un loc familia, vecinii și membri ai comunității’.
Aceasta a declarat, pentru AGERPRES, că ‘este un bun pretext pentru socializare, pentru a munci împreună și a sărbători, pentru că după muncă vine și răsplata’.
‘Seara, după ce treaba e făcută, se face o masă festivă, se servesc preparate tradiționale și, evident, prăjituri sau gomboți cu prune’, spune Pozsar Viorica.
Ea consideră că această tradiție simplă, dar plină de esență, ‘demonstrează că valorile transmise din generație în generație au încă un rol important în păstrarea identității și a spiritului comunitar’. AGERPRES