
Începând de luni, 15 septembrie 2025, în patru dintre unitățile de invățământ arădene se dă startul Programului național ”Masă sănătoasă”. 1571 de elevi beneficiază în anul școlar 2025-2026 de acest program.
Școala Gimnazială „Ilarion Felea”, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman”, Școala Gimnazială „Adam Nicolae” și Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” au fost selectate în vederea continuării Programului național ”Masă sănătoasă”, derulat pe perioada desfășurării cursurilor școlare. În cadrul acestui program, preșcolarilor și elevilor care frecventează unitățile de învățământ li se acordă, în mod gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată
În vederea implementării Programului național ”Masă sănătoasă”, derulat pe perioada desfășurării cursurilor școlare, Primăria Municipiului Arad a achiziționat, amplasat și dotat cu mobilier un container-sală de mese cu 100 locuri, în incinta Școlii Gimnaziale „Ilarion Felea” Arad, fapt care facilitează servirea mesei calde de către elevii unității de învățământ.
În ceea ce privește Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad, de masă caldă în regim catering beneficiază elevii care învață în clădirea de pe str. Condurașilor, nr. 48-50 deoarece aici există un spațiu amenajat în acest scop, avizat de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad. Restul elevilor vor primi pachet alimentar.
Tot pachet alimentar primesc și copiii care urmează cursurile Școlii Gimnaziale „Adam Nicolae” Arad, respectiv cei ai Liceului Tehnologic „Francisc Neuman” Arad.
Direcția de Asistență Socială Arad prin Serviciul Patrimoniu Tehnic, administrativ și aprovizionare Cantina Socială, a asigurat, cu succes derularea Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar în Municipiul Arad, de la implementarea acestuia în 2018 până în prezent, reușind să se încadreze în limita zilnică stabilită, conform fondurilor guvernamentale alocate. Din acest motiv, ”Masă sănătoasă” va fi gătită, în continuare, de Cantina Socială, care va pregăti zilnic 1007 pachete alimentare și 564 de porții de mâncare, servite în regim catering.
„Ne bucurăm că putem să le oferim acest sprijin alimentar copiilor care provin din medii sărace, aflați în situație de eșec școlar. Vorbim despre 1571 elevi arădeni care beneficiază zilnic de acest suport alimentar, oferit sub formă de pachet alimentar sau masă caldă, servită în regim catering. Investim în educație, în condiții mai bune pentru elevi, pentru că ei sunt viitorul. În plus, grație acestui program contribuim la creșterea frecvenței participării la ore a elevilor, acolo unde ne confruntăm cu probleme”, a declarat primarul Călin Bibarț.”