Din februarie 2022 se vorbește în Uniunea Europeană despre apărare cum nu s-a mai vorbit de multă vreme pe bătrânul continent. Din ianuarie 2025 se vorbește chiar mai mult. Nu este un subiect ușor, pentru că în spatele cuvântului ”apărare” se afla de fapt multe alte nuanțe.
Industria de apărare. Mai mult ca sigur ca părinții și bunicii generațiilor post-comuniste le-au povestit copiilor și nepoților măcar o dată anecdota despre Uzina Mecanică din Cugir (astăzi Fabrica de Arme Cugir), de unde dacă furai pe bucăți o mașină de cusut și încercai să o asamblezi acasă ieșea o mitralieră Kalașnikov.
Era mai bine să nu ne reamintim nici unul dintre noi de acest gen de anecdote, dar iată, vremurile se schimbă, Uniunea Europeana pune pe masă 800 de miliarde de Euro pentru înarmare, se cheamă ReArm Europe. De fapt s-a ”rebrand”uit, se cheamă Readiness 2030, ca să nu stresam vreun ONG când vorbim despre înarmare.
Înainte de 1990 exista în România un fel de planificare rudimentară a industrializării, inclusiv pentru industria de apărare. Se încerca strategizarea, prioritizarea, auto-suficiența, industrializarea pe lanțul materiilor prime, etc. Iată, revenind la Cugir, anecdotă pleacă de la un adevăr care avea legătură cu o anume planificare, bărbații lucrau în fabrica de armament, unde munca era periculoasă și grea, în vreme ce femeile lucrau în fabrica de mașini de cusut.
Înainte de 1990 industria de apărare era industrie strategică, se construiseră multe fabrici, uzine și combinate care livrau armament, era cerere mare la export. Existau 20-25 de fabrici, uzine și combinate care produceau armament, așadar probabil că cei 11 candidați la fotoliul de la Cotroceni vor știi să enumere încă patru pe lângă cea arhicunoscută de la Cugir.
După 1990, la fel ca restul industriilor, domeniul s-a destrămat. Din fericire, dacă se poate spune așa, nefiind plasate în centrele urbane importante, fabricile, uzinele și combinatele de apărare n-au fost demolate ca să lase în locul lor malluri, ansambluri de blocuri sau clădiri de birouri. Din nefericire însă, industria de apărare a avut aceeași poveste trista ca multe alte ramuri industriale, proprietatea a trecut din mâna în mâna, activele nu au ajuns la investitori strategici și s-au degradat, au fost făcute puține investiții, resursa umană specializată și calificată a plecat din țară iar sistemul de învățământ nu a produs o nouă generație de specialiști. Romarm a salvat ce s-a mai putut – poate că cele 16 sucursale rămase în subordinea companiei de stat să poată fi incluse în proiectul ReArm Europe.
Daca dați o căutare și citiți istoricul companiilor de apărare din România, poate o să înțelegeți de ce sunt supărat atunci când vorbesc despre dezindustrializare. Fabrici, uzine și combinate cu o vechime unele de peste 100 de ani – fabrica de la Cugir și-a început activitatea în 1946, unități cu tradiție, înființate de regi ai României, cu zeci de mii de angajați – nu mai au nimic din fala de odinioară. Industria de apărare, la fel ca multe alte ramuri industriale, s-a năruit. În alte țări industria de apărare aduce miliarde si miliarde la buget.
Este greu să ne imaginam o economie competitiva fără o industrie strategica competitivă, fabrici, uzine și combinate cât vezi cu ochii. Dar pentru asta este nevoie de o guvernare impecabila pentru următorii 10 ani care să genereze o adevărată cultură, cu tot ceea ce înseamnă asta, în ce privește reindustrializarea ramurilor strategice, mâncare, chimie, energie și apărare. Ar trebui sa fie simplu, specialiștii din IT susțin că la dezvoltarea producției industriale vor contribui din plin automatizarea, tehnologizarea și digitalizarea.
Revin la întrebarea din titlu, provocarea pentru cei 11 candidați pentru șefia de la Cotroceni, cel care va câștiga va deveni și șeful CSAT, iar asta într-o lume extrem de complicată. Știți să numiți cinci fabrici, uzine sau combinate de apărare din România?
comentariu Dragoș Damian, CEO Terapia