Din oras

Un bărbat de 25 de ani din Chișineu-Chiș, acuzat că și-a violat nepoata de 14 ani

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 29.04.2025, au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului C.Z. – cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: 

  În perioada februarie – 20.04.2025, inculpatul C.Z., în vârstă de 25 de ani, abuzând de poziţia sa recunoscută de încredere având în vedere legătura de rudenie (verişorul primar al mamei persoanei vătămate), a întreţinut două raporturi sexuale normale liber consimţite cu minora B.B.A., în vârstă de 14 ani, la domiciliul acesteia, primul în variantă consumată, iar cel din data de 20.04.2025 rămânând în formă tentată.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar luarea măsurii preventive a controlului judiciar vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfăşurare a procesului penal.