
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, anunță că un medic veterinar din Arad, angajat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timișoara pentru comiterea infracțiunilor de instigare la fals intelectual și fals intelectual.
În cadrul unui dosar în care au fost trimise în judecată trei persoane, procurorii DNA l-au acuzat pe un fermier, Vasile Dulău, din Timiș, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a trei infracțiuni de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, din care una comisă în forma tentativei.
În același dosar a mai fost trimis în judecată Cosmin Florin Bularcă, medic veterinar, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (11 infracțiuni); complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri (trei fapte, din care una comisă în forma tentativei).
A mai fost trimis în judecată, în același dosar, Paul Adrian Tiseanu, din Arad, medic veterinar, consilier superior în cadrul Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: instigare la fals intelectual; fals intelectual (două fapte).
„În perioada 2020-2022, inculpatul Vasile Dulău ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente în care ar fi fost consemnate date false (referitoare la numărul de ovine pe care l-ar fi deținut) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată. Inculpatul ar fi beneficiat de ajutorul celor doi medici veterinari care ar fi întocmit în fals mai multe documente din care ar fi reieșit că fermierul deținea un număr mai mare de ovine decât avea în realitate. În cazul campaniei agricole din anul 2022, inculpatului Vasile Dulău i-ar fi fost refuzată de la plată cererea deoarece, în contextul unei acțiuni de control, funcționarii APIA ar fi descoperit că din cele 537 de ovine indicate de fermier în cererea unică de plată, înregistrate și în baza națională de date, la fața locului ar fi fost identificate doar 146 de ovine.
Prin aceste demersuri, inculpatul Vasile Dulău ar fi obținut fonduri nerambursabile în sumă totală de 96.777 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă”, anunțau în octombrie 2023 procurorii DNA.
DNA Timișoara a anunțat că, în luna decembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara a tranșat acest dosar. „Prin decizia penală nr. 1053 din 17.12.2024 Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul Vasile Dulău la o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, din care una comisă în forma tentativei.
2. Condamnă pe inculpatul Cosmine Florin Bularcă, medic veterinar, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (patru infracțiuni din care trei în formă continuată) și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (trei infracțiuni din care una comisă în forma tentativei).
3. Condamnă pe inculpatul Paul Adrian Tiseanu, medic veterinar, consilier superior în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș, la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (două infracțiuni) și instigare la fals intelectual”, au anunțat cei de la DNA Timișoara.
Prin aceeași sentință, judecătorii Curții de Apel Timișoara au dispus desființarea înscrisurilor falsificate, iar fiecare dintre inculpați au fost obligați să plătească cheltuieli judiciare, după cum urmează: Vasile Dulău – 5.000 de lei, Cosmin Florin Bularcă – 7.000 de lei, Paul Adrian Tiseanu – 3.400 de lei.