Din oras

Zeci de hectare de vegetație, mistuite la Nădab

Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la vegetație uscată în proximitatea localității Nădab.

La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Gărzii nr. 2 de intervenție Chișineu-Criș și a Punctului de Lucru Curtici cu trei autospeciale de stingere. La locul evenimentului s-a deplasat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șimand.

În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare cu posibilitate de propagare la un saivan.

În urma eforturilor susținute depuse de către echipajele prezente la locul evenimentului s-a reușit lichidarea incendiului fără a se fi propagat la construcții. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Vă reamintim că arderea vegetației uscate este strict interzisă! Utilizarea focului în spații deschise este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga rapid și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca victime.