
La nivelul municipiului Arad s-a acționat începând cu orele 3.30 cu 8 utilaje și 30 de muncitori pentru curățarea străzilor și împrăștierea de material antiderapant, începând cu ora 6.00 suplimentându-se echipele cu încă 4 autospeciale și 35 de muncitori.
Ca de fiecare dată s-a intervenit întâi asupra arterelor principale și mai intens circulate, a podurilor și pasajelor, iar acum se intervine pe restul străzilor din municipiu.
„Precizăm că utilajele de deszăpezire, șoferii și muncitorii de intervenție sunt sub contract din luna noiembrie, acesta fiind primul episod care a necesitat intervenția acestora. Precizăm că nicio administrație nu-și permite să contracteze un număr nelimitat de utilaje în așteptarea zăpezii. Astfel este imposibil să se intervină concomitent în întreg municipiul, lucrările efectuându-se în ordinea priorităților. Solicităm conducătorilor auto o conduită care să nu pericliteze circulația și nici intervenția echipelor aflate în teren”, au transmis reprezentanții Primăriei.