
Aradul a fost, luni, până la ora 14:00, sub cod galben de ceață, burniță și polei, conform atenționării Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), care a avertizat că „în judeţele Caraş-Severin, Arad, Timiş şi Cluj, local, va fi burniţă care depune polei.” Acesta a fost confirmat pe alocuri, fiind dovada prin cei 21 de arădeni care, luni dimineața, au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad, cu fracturi, luxații, entorse și escoriații, majoritatea la nivelul membrelor inferioare. Toți cei 21 de pacienți afectați de poleiul de pe străzile municipiului au vârste de peste 55 de ani.
„Până la orele prânzului, la Unitatea de Primire Urgențe s-au prezentat 21 persoane, cu vârste de peste 55 de ani. După examinarea de specialitate, medicii din Urgențe au identificat patru pacienți cu fracturi la nivelul membrelor inferioare. În cazul celorlalți 17 pacienți, este vorba despre luxații, entorse și escoriații în urma căderii, din cauza poleiului. Din fericire, niciunul dintre pacienți nu se află în stare gravă”, a declarat Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Pentru a preveni accidentele cauzate de polei, pietonilor li se recomandă să poarte încălțăminte cu talpă antiderapantă și să fie foarte atenți pe suprafețele acoperite cu gheață. De asemenea, aceștia ar trebui să evite mersul pe carosabil și să traverseze strada doar prin locurile amenajate corespunzător, după ce s-au asigurat adecvat.