
Circulația trenurilor pe ruta București Nord – Budapesta și retur va fi modificată în data de 22 ianuarie, pentru realizarea de lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj – Recaș, informează miercuri CFR Călători.
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, trenul IR 72 București Nord – Budapesta va circula conform graficului de circulație în relația Timișoara Nord – Arad – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și ca tren IR 12071 în relația București Nord (plecare ora 05:29) – Caransebeș (sosire ora 13:56). Între stațiile Caransebeș și Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
De asemenea, trenul IR 73 Budapesta – București Nord va circula conform graficului de circulație în relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Arad – Timișoara Nord și ca tren IR 12070 în relația Caransebeș (plecare ora 14:25) – București Nord (sosire ora 23:50). Între stațiile Timișoara Nord și Caransebeș se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
‘Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare’, se arată în comunicatul CFR Călători.