In vizor

S-a dublat numărul infecțiilor respiratorii înregistrate în județul Arad

Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Arad, săptămâna trecută au fost raportate 4.048 de infecții respiratorii noi, un număr aproape dublu față de cele 2.250 de cazuri identificate în săptămâna anterioară, la nivelul județului, pentru viroze, gripe și pneumonii.

Din totalul de 4.048, 408 au fost diagnosticați cu pneumonii, dintre care 67 au necesitat internare, iar 42 au fost confirmați cu gripă, 19 dintre aceștia având nevoie de spitalizare. Din fericire, nu s-au raportat până acum decese.

Centre de evaluare

„Având în vedere instaurarea stării de alertă epidemiologică pe teritoriul României, pentru a limita răspândirea infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei, au fost înființate centre de evaluare pentru pacienții cu simptome respiratorii în unitățile sanitare din județul Arad, astfel degrevând unitățile de primire urgențe (UPU) și camerele de gardă,” a declarat Cecilia Irimie, directorul DSP Arad. Două centre vor funcționa în municipiu, la Spitalul Județean, iar alte trei în localitățile Ineu, Lipova și Sebiș.

Referitor la centrele din municipiu, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au comunicat următoarele detalii: „Începând de miercuri, 5 februarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vor funcționa două centre de evaluare pentru persoanele cu simptome respiratorii sezoniere – gripă, pneumonii, bronhopneumonii, bronșiolite. Un centru pentru copii va fi situat la sediul central, pe strada Andrenyi Karoly, nr 2-4, în clădirea Secției Clinice Pediatrie II, în cabinetul de consultații ambulatorii, disponibil de luni până vineri, între orele 08.00-15.00.

Centrul de evaluare pentru adulți va fi operativ în cartierul Grădiște, pe strada Stephan Ludwig Roth, nr 2, la parterul Secției Clinice Pneumologie, de luni până vineri, între orele 12.00 – 14.00. Consultările se realizează exclusiv pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie.”

În județ

În județul Arad, centrele de evaluare vor funcționa după cum urmează: Spitalul Orășenesc Lipova, strada Aurel Vânătu, Nr.11, deschis între orele 8.00-14.00, telefon: 0257/563215; Spitalul de Boli Cronice Sebiș, Piața Tineretului, Nr.2, deschis între 8.00-16.00, telefon 0257/311059; Spital Orășenesc Ineu, strada Republicii, Nr. 2, cu program între orele 8.00-11.00, telefon 0257/511221.

Recomandări

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor prin gripă și alte infecții respiratorii virale, se recomandă populației următoarele măsuri generale: consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolarea la domiciliu și realizarea de eventuale investigații suplimentare; persoanele cu simptome respiratorii ar trebui să poarte măști de protecție dacă trebuie să iasă în comunitate; respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea batistei de unică folosință; menținerea unei igiene corespunzătoare a mâinilor pentru a reduce răspândirea virusului; evitarea aglomerărilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție; continuarea vaccinării antigripale, mai ales pentru persoanele expuse riscului crescut de îmbolnăvire sau complicații aferente gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunocompromise, și cei cu afecțiuni cronice respiratorii sau cardiace.