In vizor

Se lucrează intens la contrucția podului feroviar peste Mureș

Potrivit lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, este o mobilizare generală pe șantierul podului feroviar peste Mureș, construit din fonduri europene nerambursabile. Bîlcea s-a întâlnit cu reprezentanții constructorului pe teren și a discutat despre modul în care autoritățile județene pot sprijini această investiție.

„Se lucrează intens la construcția podului și pe tot traseul din județul Arad. La ora vizitei pe șantier, se turna beton la culeele podului care va scoate traficul feroviar greu din Micălaca. În cartier vor rămân doar trenuri de călători, cu un trafic mai mic și cu poluare sonoră mult redusă, inclusiv datorită tehnologiei folosite pentru șinele de tren, turnate dintr-o bucată. Când investiția va fi gata, se va putea călători cu trenul de la Arad la Timișoara mult mai repede, cu acces din mai multe stații, inclusiv în centrul orașului vecin. Realizarea proiectului presupune și construcția unui pasaj peste calea ferată spre Vladimirescu, dar și a unei noi pasarele pietonale care face legătura între Aradul Nou și Sânicolau. Podul feroviar este al treilea pod care se construiește în Arad, în ultimii ani, după cel dat deja în folosință de Consiliul Județean Arad pe centura de sud-est și cel de pe strada Andrei Șaguna, care urmează să fie dat în folosință în curând de Primăria Arad”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.