In vizor

Se stornează facturile la curent!

„Pentru a reflecta recentele modificări legislative, stornăm facturile pentru consumul de energie din octombrie-decembrie 2024 și le vom recalcula cât mai repede posibil.” Această informare a fost transmisă de compania PPC, care nu este singura ce reprocesează facturile, ci și ceilalți furnizori de energie electrică. Astfel, companiile furnizoare de energie electrică sunt obligate să implementeze noile reglementări legale. „Începând cu luna octombrie, pe facturile de energie veți putea observa o nouă taxă introdusă: Contribuția aferentă contractelor pentru diferență (CfD). Conform noilor reglementări, colectarea acestei contribuții va debuta pe 1 aprilie 2025, în loc de 1 octombrie 2024, așa cum era prevăzut inițial. Prin urmare, conform noului act normativ, este necesară stornarea și emiterea din nou a facturilor pentru consumul înregistrat în lunile octombrie-decembrie 2024”, precizează PPC într-un comunicat publicat pe site-ul lor.

Cum se va face recalcularea?

Refacturarea implică emiterea de facturi cu valoare negativă (stornate) pentru consumul înregistrat între octombrie și decembrie 2024. Ulterior, consumatorii vor primi o factură unificată, recalculată pentru întreaga perioadă menționată, conform noului act normativ. Sumele deja plătite pentru facturile din lunile octombrie și noiembrie vor fi incluse în factura ce va fi emisă pentru perioada de consum octombrie-decembrie.

Ce reprezintă CfD?

Contribuția aferentă contractelor pentru diferență (CfD) este o taxă aplicată tuturor utilizatorilor de energie electrică, având rolul de a finanța costurile necesare implementării și funcționării mecanismului de sprijin pentru energia electrică generată prin tehnologii cu emisii reduse de carbon și surse regenerabile (eoliană, solară, hidraulică, nucleară, hidrogen și stocare de energie). Mecanismul a fost autorizat de guvern și aprobat de Comisia Europeană.

Noile reglementări au fost adoptate prin OUG 54/2024. Valoarea CfD este stabilită de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).