
Marți dimineață, Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost prezent la o acțiune de prelevare de probe din Marea Neagră, în urma incidentului de poluare din Strâmtoarea Kerci, petrecut în decembrie 2024.
Prelevarea a fost efectuată cu ajutorul Navei Marina I a ABA Dobrogea-Litoral (ABADL), conform informațiilor furnizate de Ministerul Mediului.
„M-am bucurat să-i însoțesc pe colegii de la ABA Dobrogea-Litoral în prima campanie de monitorizare a Mării Negre din acest an, care se va desfășura pe parcursul a patru-cinci zile. La finalul campaniei, vom obține date referitoare la starea fizico-chimică a apei Mării Negre. Monitorizarea are loc de patru ori pe an. Suntem cu atât mai interesați, având în vedere imaginile îngrijorătoare pe care le observ aproape zilnic în presa locală din Peninsula Crimeea, unde discutăm deja despre sute de delfini și mii de păsări moarte, precum și despre zeci de kilometri de țărm afectați, din cauza scufundării celor două nave în strâmtoarea Kerci, un adevărat dezastru ecologic, care ne îngrijorează profund,” a declarat Fechet.
Ministrul Fechet și-a exprimat preocuparea legată de riscul ca unda de poluare să ajungă pe litoralul românesc.
„În urma discuțiilor cu specialiștii și analizând simulările matematice referitoare la viteza și direcția curenților, precum și condițiile de mediu, riscul ca unda de poluare să ajungă la litoralul românesc este foarte redus. Totuși, având în vedere că Peninsula Crimeea – zona #Sevastopol, #Yalta – se află la jumătatea drumului dintre strâmtoarea Kerci și Constanța, nu pot să nu iau în calcul un risc, deși scăzut. Acesta este și motivul pentru care am cerut colegilor de la ABA Dobrogea-Litoral și de la institutele din #Constanța să intensifice determinarea hidrocarburilor din apă pentru a obține semnale timpurii și a putea lua măsuri corespunzătoare dacă va fi necesar. Deocamdată, monitorizăm situația și ne concentrăm pe ideea că este mai bine să fim precauți decât să avem surprize care ar putea afecta turismul și starea litoralului românesc,” a detaliat acesta.
Parametrii fizico-chimici analizați, conform Manualului de Operare, sunt:
– fizico-chimici generali: transparența, condiții termice/temperatura apei, condiții de oxigenare (oxigen dizolvat și materii organice), stare acidifierii (pH), salinitate, nutrienți;
– alți poluanți specifici, cum ar fi hidrocarburile petroliere (indice total de hidrocarburi);
– metale grele și micropoluanti organici.
În cazurile Mării Negre, s-au stabilit secțiuni de monitorizare pentru corpurile de apă costiere (de la linia de bază a țărmului până la o milă marină între Periboina și Vama Veche), corpul de apă tranzitoriu marin (Chilia – Periboina), precum și pentru apele teritoriale (până la 12 mile marine), rezultând un total de 15 secțiuni (transversale) de monitorizare. Au fost stabilite 27 de puncte de prelevare la diverse adâncimi, dintre care 18 puncte sunt situate la adâncimi mai mari de 5m (acestea fiind prelevate cu ajutorul navei).
Cea mai nordică secțiune este la Golful Musura – Bara Sulina, iar cea din sud este localizată la Vama Veche. În nord, monitorizarea se desfășoară în Secțiunea Golful Musura –Bara Sulina, la adâncimi de 5 m și 12 mile marine.
Recent, presa bulgară a relatat că problemele legate de deversările de păcură din petrolierii rusești continuă, generând temeri privind extinderea dezastrului ecologic și impactul acestuia asupra apelor Mării Negre.
În acest context, miniștrii mediului din Ucraina (Svetlana Grinchuk), România (Mircea Fechet) și Bulgaria (Petăr Dimitrov) au discutat despre situația avariilor din strâmtoarea Kerci într-o videoconferință, conform Mediapool, citată de Rador Radio România.
Ministerul bulgar al Mediului a anunțat că organizațiile și instituțiile de știință care monitorizează situația în cele trei țări nu au raportat nicio avansare a petelor de la deversările din zona apelor Mării Negre. Monitorizarea țărmului continuă în toate cele trei țări, iar unitățile implicate sunt pregătite pentru intervenție.
Discuția a fost generată de o informație primită de la unitatea regională a Ministerului rus pentru Situații de Urgență, care a anunțat noi deversări de petrol, ce se întind pe o lungime de 12,5 km, în apropierea țărmurilor a șase regiuni ale peninsulei anexate Crimeea. Autoritățile ruse au format o comisie pentru gestionarea consecințelor situației de urgență, condusă de viceprim-ministrul Vitali Saveliev și de șeful Ministerului rus pentru Situații de Urgență, Alexander Kurenkov.
Noua poluare cu păcură a fost descoperită duminică, 12 ianuarie, afectând municipalitățile Ievpatoria, Sudak, Feodosia, Ialta, raioanele Sakî și Ciornomorske, insula Tuzla și capul Takil din raionul Lenine. Ministerul a asigurat că 225 de grupuri monitorizează deplasarea scurgerilor spre coastă, 22 de nave sunt în acțiune în mare, iar supravegherea aeriană este efectuată de două elicoptere Mi-8.
Specialiștii au reușit să colecteze majoritatea păcurii scurse din petrolierul Volgoneft-239, care a naufragiat în apropierea coastei din districtul Temriuk, în zona Krasnodar.
La 10 ianuarie, a fost raportată o scurgere de 300 de metri pe o suprafață totală de aproximativ 2,8 mii de metri pătrați de coastă, provocată de petrolier. Totuși, nu este clar ce se întâmplă cu scurgerea propriu-zisă, care a devenit incontrolabilă, deoarece lucrările de sudare la pupa nu pot fi efectuate până când tot combustibilul din jurul navei nu va fi curățat și pompat din vas.