
Parlamentul a adoptat luni structura de conducere a Comisiei de control pentru activitatea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Comisiei de control pentru activitatea Serviciului de Informații Externe (SIE).
În cadrul primei comisii, deputatul PSD Eugen Bejinariu a fost ales președinte, iar pentru cea de-a doua, deputatul PNL Alexandru Muraru a obținut votul pentru aceeași funcție.
Alegerea celor doi lideri și a membrilor comisiilor s-a realizat luni, în prima zi a noii sesiuni parlamentare.
Bejinariu a ocupat anterior funcția de președinte al Comisiei SRI între iunie și decembrie 2020. Este la al șaselea mandat de parlamentar și a fost, de asemenea, secretar general al Guvernului în timpul cabinetului Năstase. În 2016, a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, însă Coaliția PSD-ALDE l-a protejat și nu i-a fost ridicată imunitatea. O nouă încercare de a-i suspenda imunitatea a avut loc în 2017, dar, de asemenea, și-a păstrat statutul datorită colegilor săi.
În Comisia de control a SRI au fost aleși și:
senatorul Nicolae Neagu (PNL) – vicepreședinte;
deputatul Csoma Botond (UDMR) – secretar;
deputatul Petru Bogdan Cojocaru (PSD);
senatorul Laurențiu Țepeluș (PSD);
deputatul Fabian Cristian Radu (AUR);
deputatul Răzvan Prișcă (PNL);
deputatul Allen Coliban (USR);
deputatul Vasile Nagy (SOS).
În ceea ce privește Comisia SIE, Alexandru Muraru, fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, a fost ales președinte.
El este deputat din 2016 și profesor asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”. Între anii 2021 și iunie 2023, a fost Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. De asemenea, a fost consilier la Cancelaria prim-ministrului (2005-2009), director general al Institutului Național al Patrimoniului (2013-2014) și membru în conducerea Societății Române de Radiodifuziune (2014-2020).
În Comisia de control a SIE au fost aleși și:
senatorul Felix Stroe (PSD) – vicepreședinte;
deputatul Mihai Fifor (PSD) – secretar;
senatorul Mircia Chelaru (AUR);
senatorul Sorin Gheorghe Șipoș (PSD);
deputatul Anamaria Gavrilă (POT);
senatorul Lorand Turos (UDMR).