In vizor

Trei arădeni în Consiliul pentru Dezvoltare Regională

ARAD. La începutul anului, Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest își relucrează activitatea cu o componență nouă și o echipă de conducere actualizată.

În cadrul întâlnirii de constituire, membrii CDR Vest au ales conducerea organizației pentru anul următor: Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a fost numit președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest; Alfred Robert Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost ales vicepreședinte.

„Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest este organismul decizional care coordonează strategia de dezvoltare regională și aprobă alocarea fondurilor europene pentru proiectele destinate Regiunii Vest. Acesta este compus din reprezentanți ai administrațiilor publice județene și locale din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin”, transmit reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Noua componență a Consiliului pentru Dezvoltare Regională, inclusiv trei aleși din județul Arad, este următoarea:

Reprezentanți ai Consiliilor Județene:

• Laurențiu Nistor – Președinte al Consiliului Județean Hunedoara

• Alfred Robert Simonis – Președinte al Consiliului Județean Timiș

• Silviu Hurduzeu – Președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin

• Iustin-Marinel Cionca-Arghir – Președinte al Consiliului Județean Arad

Reprezentanți ai municipiilor:

• Dan Bobouțanu – Primar al Municipiului Hunedoara

• Ioan Popa – Primar al Municipiului Reșița

• Laurențiu-Călin Bibarț – Primar al Municipiului Arad

• Samuel Dominic Fritz – Primar al Municipiului Timișoara

Reprezentanți ai orașelor:

• Dănuț Buhăescu – Primar al Orașului Uricani

• Dumitru Ursu – Primar al Orașului Oravița

• Petru Antal – Primar al Orașului Pecica

• Petru Roman – Primar al Orașului Deta

Reprezentanți ai comunelor:

• Tiberiu Păsconi – Primar al Comunei Totești

• Remus Rof – Primar al Comunei Dognecea

• Corneliu Popi-Morodan – Primar al Comunei Ghioroc

• Flavius-Alin Roșu – Primar al Comunei Șag

„Prin eforturile comune ale tuturor membrilor CDR Vest, ne propunem să accelerăm investițiile strategice în infrastructură, mobilitate urbană, eficiență energetică, educație și sănătate și, bineînțeles, în cercetare, inovare, creșterea competitivității și productivității IMM-urilor. Obiectivul nostru este clar: să transformăm Regiunea Vest într-un model de dezvoltare sustenabilă și inovatoare, unde fiecare comunitate să beneficieze de proiecte cu impact real asupra calității vieții”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

În cadrul acestei ședințe, membrii CDR și-au exprimat votul de încredere pentru crearea unei structuri de susținere a inovării. Aceasta își propune dezvoltarea competențelor pentru specializare inteligentă și va contribui la amplificarea ecosistemului regional de inovare.

„De altfel, ADR Vest și-a propus ca prin activitățile și apelurile sale din următoarea perioadă să transforme anul 2025 în anul inovării”, mai spun cei de la ADR Vest.

La rândul său, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a anunțat:

„Noi nu suntem în competiție doar cu alte regiuni din România, ci suntem într-o confruntare globală, europeană, pentru forța de muncă și pentru investitori. Astăzi, vestul României este foarte puternic, dar trebuie să muncim pentru păstrarea avantajelor pe care le oferim în Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, iar dinamica dezvoltării tuturor regiunilor europene este foarte mare. De aceea, avem nevoie de soluții noi, inovative, și susținem Agenția pentru Dezvoltare Regională în această sarcină de a identifica și, la nevoie, de a crea noi puncte de atracție, care să întărească județele noastre”.